Oferă adăpost
În lumea animalelor înmulțirea speciei depinde în mare măsura de existența unui loc ferit, unde părinții își pot depune și cloci ouăle sau își pot naste puii și pot să îi crească. Un număr mare de specii cuibăresc în scorburile copacilor sau în cavități, care sunt din ce in ce mai rare datorită tăierii arborilor bătrâni, a amenajărilor, modernizărilor de infrastructura, la care se adauga creșterea deranjului. Situația poate fi semnificativ îmbunătățită prin amplasarea unor cuiburi artificiale sau amenajarea unui colț protejat, de care, alături de păsări, vor beneficia amfibienii și reptilele, dar și micile mamifere, precum ariciul și chiar și veverița. Aceste spații trebuie să corespundă nevoilor speciilor-țintă și să le ofere protecție atât împotriva prădătorilor, cât și a condițiilor meteo nefavorabile.
Ce specii ocupă cuiburile artificiale
Cuiburile artificiale corect construite ți amplaste au mari șanse să fie ocupate. Speciile care vor ocupa scorburile artificiale sunt cele care preferă scorburile naturale, cum ar fi pițigoiul mare și cel albastru, țicleanul, vrabia de casă și de câmp, măcăleandrul, graurul, ciușul sau huhurezul mic.
Cuiburi de tip A
Cuiburi scorbură, cu diametrul intrării de 2,8 cm. Vor fi ocupate de pițigoiul albastru sau pițigoiul sur.
Cuiburi de tip B
Cuiburi scorbură, cu diametrul intrării de 3,2 cm. Vor fi ocupate de pițigoiul mare, capîntortură, țiclean, mucarul gulerat, vrabia de casă sau vrabia de câmp.
Cuiburi de tip C
Cuiburi deschise, ocupate de măcăleandru, codobatură albă, codroș de pădure sau codroș de munte.
Cuiburi de tip D
Cuiburi scorbură, mai adânci, cu diamentru intrării de 4-6 cm, ocupate de pupăză, ciuș, dumbrăveancă sau graur.
Construiește un cuib artificial
Păsările de talie mică, care rămân la noi în sezonul rece sau doar ne vizitează iarna, nu au la dispoziție nevertebratele cu care se pot hrăni când este cald și apelează la semințe și fructe. Pentru că disponibilitatea acestora, în special în localități este mai redusă, este nevoie de ajutorul fiecăruia dintre noi.
Unde amplasăm cuiburile artificiale?
Cuiburile artificiale trebuie amplasate în locuri cât mai ferite, inclusiv de pisică, perioada de clocire și creștere a puilor fiind una sensibilă pentru păsări. E recomandată amplasarea cuiburilor pe trunchiuri de copac mai rezistente, la 3 – 6 metri înălțime, cu intrarea pe partea estică sau sudică. Pot fi agățate de ramuri sau fixate de trunchiuri cu holșuruburi cu cârlig.

Constuiește un cuib de rândunică
Rândunica are nevoie de noroi pentru a-și construi cuibul. Uneori, a găsi noroi în orașe poate deveni o sarcină dificilă.
Poți achiziționa o un cuib artificial pe care să îl amplasezi corect și să te bucuri de prezența păsărilor aproape de tine.


